Un incendiu a izbucnit, marți seară, într-o gospodărie din satul Pogănești, comuna Zam. Pompierii au intervenit de urgență și au oprit extinderea flăcărilor la o casă aflată în apropiere. Nicio persoană nu a fost rănită.
“Pompierii Secției Ilia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Pogănești, comuna Zam. Salvatorii au intervenit de urgență cu două echipaje de stingere și un echipaj SMURD, au localizat incendiul și au oprit propagarea flăcărilor la o casă aflată în apropiere. Din fericire, nu au fost victime. Au ars șura și bucătăria de vară pe o suprafață de peste 150 mp, ambele construite din lemn. Pentru că în zona de intervenție a pompierilor nu existau surse de apă, hidranți sau surse naturale de alimentare, la stingerea incendiului a fost direcționat în sprijin un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Dobra cu o autospecială de stingere de capacitate mare deservită de trei subofițeri și un soldat”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Din primele constatări, incendiul a fost cauzat de flama produsă de un scurtcircuit la instalația electrică.
Acest articol Incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Pogănești a aparut prima data in Servuspress.