Pompierii Gărzii de Intervenție Dobra au acționat, astăzi, în jurul orei 19:00, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în împrejurimile localității.
„Misiunea pompierilor a fost dificilă, mai ales din cauza configurației terenului și a vântului care sufla moderat, dar favoriza propagarea flăcărilor. Mai mult, focul a izbucnit în apropierea unei case. Intervenția rapidă a echipajului de pompieri a oprit extinderea incendiului atât spre casa de locuit, cât și spre pădurea din apropiere. Distrugerile provocate de flăcări au fost relativ reduse, fiind arsă vegetația de pe o suprafață de aproximativ 50 mp. De obicei, în astfel de situații, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este neglijența persoanelor care aruncă țigara aprinsă în locuri cu vegetație uscată”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Acest articol Incendiu de vegetație uscată în împrejurimile localității Dobra. Misiune dificilă pentru pompieri a aparut prima data in Servuspress.