Hunedoreanul Siegfried Mureșan a fost reales în funcția de vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), în cadrul Congresului partidului care s-a desfășurat la Rotterdam, în Olanda. Eurodeputatul liberal a primit voturile a 372 de delegați din toată Uniunea Europeană.
Congresul PPE s-a desfășurat în zilele de 31 mai şi 1 iunie, la Rotterdam, în Olanda, iar din delegația Partidului Național Liberal, prezentă la acest eveniment, a făcut parte și deputatul Vetuța Stănescu, liderul PNL Hunedoara, care l-a felicitat pe Siegfried Mureșan, reales în funcția de vicepreședinte al PPE.
Eurodeputatul liberal, originar din Hunedoara, a obținut voturile a 372 de delegați europeni. „Mulțumesc colegilor din toate colțurile Europei care m-au votat pentru un nou mandat în conducerea PPE, cea mai importantă familie politică europeană. Am obținut primul mandat de vicepreședinte acum doi ani și jumătate susținând o conducere PPE puternică și modernă, în care România să fie bine reprezentată. În această perioadă, PPE a fost partidul care a influențat cele mai importante decizii la nivel european”, a transmis eurodeputatul hunedorean.
Siegfried Mureșan s-a născut în 20 septembrie 981, în Hunedoara și este economist și om politic român, deputat european din partea Grupului PPE și membru al Partidului Național Liberal.
Siegfried Mureșan a absolvit Academia de Studii Economice din București în anul 2004. A continuat studiile cu un Master în Științe Economie și Management la Universitatea Humboldt din Berlin pe care l-a finalizat în anul 2006. După terminarea studiilor, Siegfried Mureșan a primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei pentru a face parte din programul internațional de stagii al Bundestag-ului. După stagiu, a fost numit consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului Germaniei, Gunther Krichbaum, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani. În 2009 s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat în Parlamentul European până în 2011, an în care obține prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice și sociale al Partidului Popular European (PPE), iar în ianuarie 2014 devine consilier politic principal al PPE. În 22 ianuarie 2015, Siegfried Mureșan a fost desemnat purtătorul de cuvânt politic al PPE. Începând cu data de 7 mai 2018, se alătură Partidului Național Liberal, cel mai mare partid membru al PPE din România. În data de 14 martie 2019, Biroul Politic Național al PNL a votat lista de candidați a partidului pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Pe locul trei pe această listă a fost ales eurodeputatul Siegfried Mureșan. La scurt timp după alegeri, în data de 5 iunie 2019, a fost votat vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cel mai mare grup politic din legislativul european.
Acest articol Hunedoreanul Siegfried Mureșan, reales în funcția de vicepreședinte al Partidului Popular European a aparut prima data in Servuspress.