Hunedoreanca Emilia Slavu a reprezentat România, alături de alți doi tineri, la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist, competiție de talie mondială desfășurată în Statele Unite ale Americii. Este pentru al doilea an consecutiv când tânăra din Petroșani se califică la acest campionat ce a avut loc la Orlando, în Florida.
Trei tineri au reprezentat România la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2023, competiție ce a avut loc în SUA. Printre ei, și Emilia Slavu, absolventă a Colegiului Național de Informatică „Carmen Sylva” din Petroșani, în momentul de față, studentă la Universitatea Politehnică din Timișoara. Hunedoreanca a fost prezentă pentru a doua oară în această competiție de talie mondială din SUA. Anul trecut a participat la categoria Excel, iar în acest an, la PowerPoint.
Printre cei mai buni utilizatori ai aplicațiilor Microsoft Office din lume
Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2023 a reunit peste 200 dintre cei mai buni utilizatori ai aplicațiilor Microsoft Office din lume. Deși competiția globală nu s-a încheiat pe podium pentru echipa României, cei trei tineri care au reprezentat cu cinste și mândrie țara noastră la acest prestigios concurs. Ei au fost felicitați de către cei de la Certipro România pentru că sunt printre cei mai buni utilizatori de Word, Excel și PowerPoint de pe mapamond. „Felicitări Gabriel Stanciu, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, Categoria Excel 2019! Felicitări Alina Vasilica Timiș, Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, Categoria Word 2019! Felicitări Emilia Slavu, Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani, Categoria PowerPoint 2019! Mulțumim domnului profesor Constantin Olaru pentru susținerea echipei la competiția din Orlando!”, au transmis reprezentanții Certipro România.
„Participarea Emiliei la Microsoft Office Specialist World Championship mi-a umplut sufletul de bucurie. S-a înscris de patru ori la acest prestigios concurs și s-a calificat la faza națională de fiecare dată. La ultimele două ediții a reușit să se califice și la faza mondială: anul trecut la categoria Excel, anul acesta la PowerPoint. (…) Nu au urcat pe podium, dar sunt niște învingători. Norocul a fost, de această dată, de partea asiaticilor. Așa s-a nimerit, dar oricare dintre cei aproape două sute de concurenți putea fi câștigător. Fiecare este valoros, altfel nu ar fi ajuns acolo. Poate, data viitoare… Vă mulțumesc tuturor celor care ați trăit emoțiile acestui concurs, alături de noi! Vă mulțumesc tuturor pentru urări și gânduri bune! Și, nu în ultimul rând, le mulțumesc profesorilor care, de-a lungul anilor, au format o campioană!”, a scris, pe rețeaua de socializare, Petronela Vali Slavu, mama Emiliei.
Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist este cel mai prestigios eveniment de validare a competențelor de utilizare a aplicațiilor de productivitate Office din lume. Competiția este singura din lume acreditată de către Microsoft care oferă o platformă unică de testare astfel încât care elevii și studenții de pe întreaga planetă să își poată demonstra experiența cu instrumentele Microsoft Office.
Acest articol Hunedoreanca Emilia Slavu, pentru a doua oară, la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist din SUA a aparut prima data in Servuspress.