Nu doar lupta pentru promovarea în eșalonul fotbalistic secund este interesantă, ci și cea pentru evitarea retrogradării în Liga 4. Așa este și în seria 7, unde în play-out evoluează trei echipe din județul Hunedoara, respectiv Jiul Petroșani, Aurul Brad și Retezatul Hațeg.
Jiul, fără griji
Unul dintre meciurile din etapa a IV-a a play-off-ului seriei 7 din Liga 3 de fotbal a fost și un derby al județului Hunedoara, în care s-au înfruntat Jiul Petroșani și retezatul Hațeg. Cele două echipe abordau cu stări de spirit diferite întâlnirea, echipa din Vale fiind ca și lipsită de griji, dar pentru oaspeți orice punct conta. Astfel, meciul de la Petroșani a fost unul interesant, și s-a încheiat cu victoria celor de la Hațeg, cu scorul de 2-1. Echipa vizitatoare a condus la pauzpă cu 1-0, grație reușitei lui Alexandru Marcu (min. 24), însă Jiul a egalat în repriza secundă, prin Bogdan Matei, care a transformat o lovitură de pedeapsă (min. 72), golul victoriei celor de la Retezatul fiind înscris, în miutele de prelungire (90+2), de către Sebastian Ion. În urma acestui rezultat, Jiul rămâne pe locul al doilea în play-out, cu 32 de puncte, echipa din Petroșani mai având nevoie de un singur punct în șase jocuri pentru a fi salvată, matematic, de la retrogradare. Cei din Hațeg au acumulat 22 de puncte și sunt pe locul al patrulea, având cu opt puncte mai mult decât echipele aflate pe locuri retrogradabile, respectiv Viitorul 2 Târgu jiu și Progresul Ezeriș.
Ajută și jocul rezultatelor
Aceste două echipe anterior menționate s-au întâlnit în Caraș, Ezerișul câștigând cu 3-2, după ce gorjenii au avut 2-0 la pauză, golurile formației gazdă fiind înscrise în ultimele zece minute de joc. Acest rezultat convine de minue atât celor de la Hațeg, dar și echipierilor de la Aurul brad. Echipa din Brad a obținut, și rea, o victorie prețioasă, pe terenul liderei din play-off, Voința Lupac, după un final dramatic. Lupacul a condus la pauză, prin reușia lui Emanuel Jinga (min. 24), dar brădenii au egalat prin Mihai Leaha (min. 68) și și-au asigurat victoria printr-un gol înscris în minutele de prelungire (90+1) de către Iulian Tecsi. În urma acestor rezultate, cei de la Lupac rămân pe primul loc în play-off, cu 33 de puncte și nu mai pot retrograda, iar aurul brad, cu 23 de puncte, este pe poziția a treia și privește cu mai mult calm ultimele meciuri rămase de disputat. Runda următoare, ultima din turul play-out-ului, vineri, 28 aprilie, de la ora 17.00, meciul Aurul Brad – Progresul Ezeriș, iar în ziua următoare, dar de la aceeași oră, sunt programate jocurile Retezatul Hațeg – Voința Lupac și, respectiv, Viitorul 2 Târgu jiu – Jiul Petroșani. Reamintim că din Liga 3 retrogradează ocupantele ultimelor două poziții din cele zece serii, plus echipa de pe locul opt cu cea mai slabă linie de clasament.
Acest articol Hațegul și Bradul, puncte mari obținute în play-out a aparut prima data in Servuspress.