• HOME
  • DATE DE CONTACT
  • SCHIMB DE LINK-URI / PUBLICITATE
DATA:
15/05/2026
  • HOME
  • DATE DE CONTACT
  • SCHIMB DE LINK-URI / PUBLICITATE
TRIMITE MESAJ
  • HOME
  • DATE DE CONTACT
  • SCHIMB DE LINK-URI / PUBLICITATE
No Result
View All Result
Home Stiri Hunedoara

George Dănilă – „Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara” post-mortem. Placheta omagială şi „cheia oraşului”, înmânate strănepoatei fostului primar

Stiri Transilvania 24 de Stiri Transilvania 24
11/08/2022
in categoria Stiri Hunedoara
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Consiliul Local (CL) Hunedoara a acordat, astăzi, titlul de „Cetăţean de onoare”, post – mortem, fostului primar al orașului, George Dănilă. Hotărârea a fost oficializată în cadrul unei şedinţe extraordinare, ce a avut loc la Castelul Corvinilor, în Sala Dietei.

George Dănilă a condus municipiul Hunedoara timp de 40 de ani, între 1872 şi 1912.

Placheta omagială şi „cheia oraşului” au fost înmânate strănepoatei fostului primar George Dănilă, prof. Lucia Maria Prejban.

„Mă simt onorată şi foarte emoţionată de această iniţiativă a Primăriei Hunedoara, prin domnul primar Dan Bobouţanu, şi a Consiliului Local al municipiului Hunedoara. George Dănilă a fost un om demn, care a ştiut să preţuiască onestitatea şi dragostea concetăţenilor săi şi care a contribuit prin numeroase acţiuni la creşterea prestigiului oraşului nostru, care nu întâmplător a dat numele judeţului în care trăim. Ca o recunoaştere a meritelor sale, în semn de omagiu şi înaltă preţuire, cu ocazia jubileului de 25 de ani, concetăţenii săi i-au oferit o frumoasă cupă de argint gravată atât în limba română cât şi în maghiară, având pe capac corbul cu inel în cioc, însemnele Corvinilor. Vă mulţumesc încă o dată pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare, post-mortem, străbunicului meu, George Dănilă”, a spus Lucia Maria Prejban.

În cadrul şedinţei festive a luat cuvântul şi jurnalista Monalise Hihn, care a cercetat, reconstituit şi adus în atenţia publicului de astăzi o bună parte din povestea lui George Dănilă. „Îi datorăm mai mult decât ne putem imagina. Despre George Dănilă se poate spune că ne-a influenţat tuturor vieţile”, a afirmat Monalise Hihn, dând ca exemple implicarea sa în demesurile pentru Marea Unire şi modul în care a contribuit decisiv la înfiinţarea Uzinelor de Fier la Hunedoara şi nu la Deva, ori în alte localităţi din judeţ, la începutul anilor 1880.

„George Dănilă a fost unul dintre cei mai iubiţi hunedoreni din toate timpurile. Dovadă este însuşi faptul că a fost primar al acestui oraş timp de 40 de ani. Domnul Dănilă a condus Hunedoara în drumul său spre modernitate, transformând oraşul într-un punct important din punct de vedere istoric, cultural şi industrial pe harta acestei părţi a Europei. Îi suntem datori, domnului George Dănilă cu această minimă reparaţie morală dar şi cu recunoştinţa noastră”, a spus primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Şedinţa festivă a cuprins şi două momente artistice oferite de Andreea şi Robert Bodochi, împreună cu Andrei Dumitru Arhip – elevi ai Şcolii de Muzică din Hunedoara, respectiv de solistele Mariana Suciu şi Viorica Brânduşan – Lupo, acompaniate de instrumentişti ai Ansamblului Folcoric „Haţegana”.

Sursa: Primăria Hunedoara

George Dănilă s-a născut în comuna Ighiu, comitatul Alba, în jurul anului 1840 (nu se cunoaşte data exactă a naşterii sale). Familia s-a mutat la Hunedoara înainte ca el să împlinească vârsta necesară pentru a începe şcoala. Conform cercetărilor istorice, a urmat clasele primare la Hunedoara, la şcoala susţinută de negustori şi meseriaşi români care funcţiona pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”. A absolvit liceul la Blaj, după care a urmat şi absolvit Facultatea de Drept de la Budapesta.

Şi-a dorit să devină avocat, însă i-a fost respinsă candidatura pe motiv că nu avea suficientă practică în domeniu. În 1872 a fost numit primar al oraşului Hunedoara, implicându-se în toate aspectele importante ale vieţii urbei, dar reuşind şi să devină un remarcabil militant pentru unirea Transilvaniei cu România, demersurile sale încadrându-se în limitele legii, conform istoricilor. La doar doi ani după numirea sa ca primar, George Dănilă devenea un membru important al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), cu ajutorul căreia a reuşit să înfiinţeze noi unităţi de învăţământ în limba română, la Hunedoara (în special şcoli destinate adulţilor).

În 1875, George Dănilă s-a căsătorit cu Elisabeta Boldin. Au avut cinci copii: Constanţa, Victoria, Liviu, Gheorghe şi Ana. Pe Liviu, soţii Dănilă l-au pierdut pe când avea doar 4 ani. Urmând exemplul părinţilor lor, copiii, mai ales Gheorghe şi Ana, s-au implicat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu România, în timp ce o altă fiică, Victoria, a fost soția primului deputat ales care a reprezentat Hunedoara, în anul 1919, în primul Parlament al României Mari, Vasile C. Osvadă. George Dănilă a fost, de asemenea, membru fondator al Societății pentru Fondul de Teatru Român, cavaler al Ordinului Francisc Iosif I. – titlu primit la 25 de ani de când a fost desemnat primar al Hunedoarei, a fost deputat sinodal și congresual al Bisericii greco – ortodoxe române (ortodoxă), membru al Congregației comitatense și al reprezentanței orășenești din Transilvania.

Hunedoara din epoca modernă este strâns legată de numele lui George Dănilă. Două momente extrem de importante pentru istoria oraşului au avut loc în anii în care domnul Dănilă a fost primar: înfiinţarea Uzinelor de Fier la Hunedoara, şi nu altundeva în judeţ sau în regiune, respectiv derularea primului proiect amplu pentru restaurarea şi conservarea Castelului Corvinilor.

A fost primar al Hunedoarei timp de 40 de ani, răstimp în care oraşul a făcut pasul spre modernitate mulţumită şi eforturilor depuse de George Dănilă.

A încetat din viaţă la 29 aprilie 1912, fiind înmormântat în cimitirul de pe strada Popa Şapcă din Hunedoara. La momentul morţii sale, întreaga comunitate a Hunedoarei, indiferent de etnie, a dorit să contribuie financiar la monumentul funerar al celui care a condus-o vreme de patru decenii.

Acest articol George Dănilă – „Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara” post-mortem. Placheta omagială şi „cheia oraşului”, înmânate strănepoatei fostului primar a aparut prima data in Servuspress.

Mai multe detalii .

Articolul precedent

Inflația coboară sub 15%. În ultimul an, uleiul s-a scumpit cu 52%, iar cartofii cu 41%

Urmatorul articol

O nouă ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești va avea loc în Ținutul Pădurenilor, la Poiana Răchițelii

Related Posts

Stiri Hunedoara

Corvinul a pierdut acasă de la Metalul Buzău

06/10/2024
Stiri Hunedoara

Modificări în traficul feroviar, în noiembrie, din cauza lucrărilor la infrastructură. Vor fi afectate și trenuri care trec prin județul Hunedoara

06/10/2024
Stiri Hunedoara

FOTO – VIDEO| Razie a polițiștilor, noaptea trecută, în Deva. Zeci de mașini și persoane verificate

05/10/2024
Stiri Hunedoara

Prefectul județului, vizită de lucru la Ministerul Energiei

05/10/2024
Stiri Hunedoara

Urmărire cu focuri de armă, în toiul nopții, la Vulcan, pentru prinderea unui șofer

05/10/2024
Stiri Hunedoara

FOTO -VIDEO| Câinii salvați de polițiști, vizitați în adăposturi. Printre ei, și Toporaș care are o poveste emoționantă

05/10/2024
Next Post

O nouă ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești va avea loc în Ținutul Pădurenilor, la Poiana Răchițelii

Articole recente

  • Koordinasi Kolektif sebagai Strategi Pengembangan Profesi
  • Membaca Arah Gerak Guru melalui PGRI
  • PGRI sebagai Titik Temu Formal dan Realitas Lapangan
  • Cum intri în contact cu Bringo pentru reclamații?
  • Ce poate să facă un turist în Alba Iulia? Ghid pentru vizitatori
  • Program magazine de Anul Nou 2025, în județul Alba
  • Pensii, salarii și alocații în 2025: Ordonanța trenuleț 2025
  • Majorare pensii din 1 ianuarie 2025. Valoarea punctului de referință | 21 noiembrie 2024
  • Metode de contact BRD pentru reclamații
  • Ambalajele alimentare pot ascunde un risc grav: Posibila legătură cu cancerul de sân

Stiri locale

Loading...

© 2022 Stiri Transilvania 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24 Stiri Moldova 24

No Result
View All Result
  • Home

© 2022 Stiri Transilvania 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24 Stiri Moldova 24