Gigantul energetic rus Gazprom a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administraţie a recomandat distribuirea unor dividende intermediare, transmite Reuters, informează AGERPRES.
La Adunarea Generală Anuală din iulie, acţionarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata acestora nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual. A fost pentru prima dată din 1998 când Gazprom nu a distribuit dividende.