Prin includerea locurilor de cazare ale Fundației Heart of Hope din comuna Boița în Lista spațiilor de cazare operaționale pentru cetățenii care provin din zona conflictului armat din Ucraina, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, s-a deplasat în teren spre avea o întâlnire cu cei 26 de cetățeni care s-au stabilit aici încă din 17 martie.
Din punct de vedere al încărcăturii emoționale a fost o întâlnire dureroasă, dar din care nu a lipsit speranța și încrederea în viitor. Toți cei 12 adulți și 14 copii și-au prezentat povestea ultimelor două luni care a fost marcată de experiența solidarității-începând cu trecerea frontierei de stat a României și până la Boița,