Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 (din spate de la Patria) din municipiul Deva are… o Grădină de Relaxare, Liniștire și Învățare. Este vorba despre un spațiu viu colorat, împărțit în trei zone, în care micuții preșcolari, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, au posibilitatea de a desfășura diferite activități frumoase, în aer liber. G.R.L.I., cum se numește, pe scurt, grădina dedicată celor mici, a fost amenajată în cadrul unui proiect-pilot, desfășurat la nivel național, în care a fost implicat întreg colectivul instituției de învățământ preșcolar, alături de micuți și părinți.
Cauciucuri vopsite, băncuțe și măsuțe din paleți, butuci colorați, pietre pictate de mâini mici și mari, dar și alte aranjamente vesele, se găsesc în grădina G.R.L.I., amenajată la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 din Deva.
Spațiul se întinde pe mai bine de un sfert din curtea interioară a instituției de învățământ preșcolar și a fost pregătit cu multă responsabilitate, atenție și dăruire pentru copii, de întreg colectivul de cadre didactice. La amenajarea acestuia au contribuit inclusiv cei mici. Toată lumea a pus umărul la pregătirea grădinii G.R.L.I., inaugurată, vineri, 10 iunie, în prezența preșcolarilor.
Zona „Pereții care ne surprind”
G.R.L.I. a apărut în cadrul unui proiect -pilot desfășurat la nivel național, la care Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 din Deva s-a înscris. În cele trei zone în care a fost împărțit spațiul, de relaxare, de liniștire și de învățare, amenajate sub coroanele verzi ale unor copaci, copiii pot să asculte povești, pot picta, dar pot desfășura și alte activități frumoase.
Pentru a face o legătură directă cu natura, majoritatea aranjamentelor ce se regăsesc în această grădină au fost realizate din materiale naturale: lemn, nisip, plante. Pe lângă cele trei zone, G.R.L.I. mai are încă una, intitulată „Pereții care ne surprind”, în cadrul căreia educatoarele au amplasat câteva table pe care micuții își pot da frâu liber imaginației, realizând desene, sau unde creațiile lor pot fi expuse pentru a fi admirate.
Pregătirile pentru amenajarea acestui spațiu inundat de culoare au început în urmă cu câteva luni. Întreg colectivul din unitate a fost în totalitate implicat, grădina devenind un loc îndrăgit deopotrivă de copii și cadre didactice.
Cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Deva nu se opresc aici și și-au propus să îmbunățească și mai mult, în viitor, acest spațiu G.R.L.I. astfel încât, împreună cu cei mici, să petreacă cât mai multe activități plăcute și relaxante, în aer liber.
Proiectul-pilot „Grădina de Relaxare, Liniștire și Învățare” – G.R.L.I. se desfășoară în mai multe unități de învățământ din 26 de județe ale țării, între care și Hunedoara, fiind inițiat de Asociația „Creștini” din Craiova, în parteneriat cu Ministerul Educației.
Acest articol FOTO| Spațiu de relaxare, liniștire și învățare – G.R.L.I., la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 din Deva a aparut prima data in Servuspress.