Polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara și cei ai Biroului Siguranță Școlară s-au aflat în mijlocul copiilor de la Grădinița ,,Episcop Gurie Georgiu” din municipiul Deva. Micuții au fost implicați într-o activitate educativ – preventivă, organizată în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră.
Preșcolarii de la Grădinița ,,Episcop Gurie Georgiu” din Deva au fost vizitați, vineri dimineață, de polițiștii rutieri și cei ai Biroului Siguranță Școlară. Cei mici au aflat despre normele rutiere, dar le-au fost prezentat și laboratorul mobil din dotarea Serviciului Rutier.
Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectului de Educație rutieră – responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. “Copiilor le-au fost prezentate normele rutiere ce trebuie respectate în calitate de pieton, biciclist și pasager auto. De asemenea, preșcolarii au participat activ la activități de punere în practică a normelor rutiere prezentate, în acest sens fiind folosit covorul rutier. Totodată, polițiștii au prezentat laboratorul mobil din dotarea Serviciului Rutier. La activitate au participat 27 de copii și cinci cadre didactice”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii hunedoreni spun că vor continua astfel de activități pe tot parcursul anului școlar, în cât mai multe unități școlare din județ.
Acest articol FOTO| Polițiștii, întâlnire cu preșcolarii de la Grădinița ,,Episcop Gurie Georgiu” din Deva – activitate educativ -preventivă a aparut prima data in Servuspress.