Salvamontiștii hunedoreni au participat la un amplu exercițiu de căutare – salvare, în Munții Parâng.
Scenariul a presupus producerea unei avalanșe ce a surprins mai multe persoane. La acest exercițiu, în cadrul căruia s-a urmărit viteza de reacție și coordonarea dintre echipe, au participat cele patru servicii de salvare montană din județul Hunedoara.
„După alarmare, echipele de salvatori montani s-au deplasat pe schi de tură în zona avalanșei și, conform procedurilor, au căutat, scos și acordat primul ajutor medical accidentaților. A urmat imbilizarea și transportul acestora la baza Salvamont. Pentru acest exercițiu, la care au participat toate formațiile Salvamont din județ, s-a folosit toată tehnica de care aceștia dispun, inclusiv căutarea cu ajutorul câinilor special antrenați”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Acest articol FOTO| Exercițiu de căutare – salvare în avalanșă, organizat de salvamontiștii hunedoreni, în Parâng a aparut prima data in Servuspress.