Ghinion teribil pentru Florentina Iușco, de la CSM Deva, singura sportivă din județul Hunedoara prezentă la Campionatele Europene de atletism în aer liber pentru seniori, care se desfășoară, în aceste zile, în Germania, la Munchen. Din păcate, problemele medicale cu care s-a confruntat săritoarea în lungime de la CSM Deva înainte de competiția continentală din Germania au recidivat.
Astfel, din cauza acestei accidentări, sportiva de la CSM Deva, creditată cu șanse de a intra în lupta pentru medalii, a fost nevoită să se retragă din concurs după prima încercare din calificări. „Incidentul medical este cu atât mai regretabil cu cât Florentina arătase o formă bună în acest sezon, câștigând, printre altele, titlul național și medalia de argint la Balcaniada de atletism în proba de săritură în lungime. La ora actuală, Floretina Iușco este cea mai valoroasă sportivă din județul Hunedoara în disciplinele olimpice, fiind antrenată, la CSM Deva, club susținut de municipalitatea de la poalele Cetății și înființat la inițiativa primarului Florin Oancea, de profesorul Nicolae Alexe”, au informat reprezentanții CSM Deva.
Acest articol Florentina Iușco nevoită să se retragă de la Campionatele Europene de Atletism în aer liber, din Germania a aparut prima data in Servuspress.