O persoană a fost rănită în urma unei explozii ce s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, într-un imobil din municipiul Hunedoara.
Explozia a avut loc într-o garsonieră de pe strada Oțelarilor, din municipiul Hunedoara.
“Ajunși de urgență la fața locului, pompierii Detașamentului Hunedoara au constatat că într-o garsonieră, în urma acumulării de gaz provenit de la o butelie care prezenta improvizații la sistemul de racordare, a avut loc o explozie. În urma exploziei, o persoană a fost rănită, aceasta fiind transportată la Spitalul Municipal Hunedoara, conștientă, de către un echipaj al SAJ și s-au înregistrat de asemenea, pagube materiale (uși îndoite, geamuri sparte)”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Urmările unor astfel de evenimente ar putea fi mult mai grave, de aceea pompierii vă sfătuiesc să țineți întotdeauna seama de următoarele sfaturi:
– Nu aşezaţi și nu păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
– Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
– Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
– Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;
– Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;
Acest articol Explozie într-un imobil din municipiul Hunedoara. O persoană a fost rănită a aparut prima data in Servuspress.