Elevii de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva au primit, în prag de vacanță, rezultatele la două dintre concursurile de specialitate la care au participat.
Este vorba, în primul rând, despre premiile obținute la Concursul Național „Margareta Sterian”, organizat de Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău, la secțiuni de muzică, arte vizuale și arta actorului.
Aflat la a XII-a ediţie, concursul a revenit, anul acesta, cu noi provocari: ,,Contraste în pandemie” (Contact – Optimism – Viață – Izolare – Distanțare) (C O V I D). Tema a invitat către o exprimare a contrastelor trăite și experimentate ȋn ultimii doi ani și i-a provocat pe elevi să ȋmpărtășească prin artă emoțiile, experiențele, trăirile în realizarea materialelor pentru concurs. Membrii juriului au apreciat creativitatea, originalitatea și mesajele inedite pe care le-au transmis elevii clasei a VII-a, avându-i ca și profesorii coordonatori pe Corina Popa și Alina Nealcoș: Lyu Jiahao-premiul al III-lea, Patricia Hănășcău și Vannesa Bozeșan -mențiune.
Un alt concurs regăsit ȋn calendarul competițiilor naționale este și „Concursul național de interpretare instrumentală și arte vizuale”, organizat pentru clasele I-VIII, la Sighetu Marmației. Secțiunea Arte Vizuale propune tematica la alegerea elevilor și are menirea de a pune în valoare potențialul creativ și inovarea în exprimarea artistico-plastică a elevilor, având ca tehnică de lucru în Pictură, Grafică sau Colaj.Fericiții câștigători ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, ȋmpreună cu profesorii lor coordonatori Corina Popa și Alina Nealcoș sunt elevii: Eliza Ivoniciu, Antonia Brejea, Diana Sofron, Marina Moldovan- premiul al II-lea; Evelina Ivoniciu- premiul al III-lea.
Acest articol Elevi de la Liceul de Arte “Sigismund Toduță” din Deva, premiați la concursuri naționale a aparut prima data in Servuspress.