Creşterea economică înregistrată în trimestrul al doilea de zona euro şi Uniunea Europeană în ansamblu a fost mai puternică decât se estima anterior, în condiţiile în care cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi-au revenit după mai multe luni de stagnare în pofida inflaţiei, transmite Reuters, informează AGERPRES.
Conform datelor revizuite publicate miercuri de Eurostat, Produsul Intern Brut al celor 19 state care au trecut la moneda euro a crescut cu 0,8% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru şi cu 4,1% în ritm anual.