Poliţiştii Postului de Poliţie Recea au depistat duminică, 29 ianuarie, în trafic un autoturism care circula pe strada Principală din Bozânta Mică și care avea direcția de deplasare înspre municipiul Baia Mare.
Polițiștii au procedat la verificarea documentelor conducătorului auto și ale autoturismului, constatând faptul că la volan se află un bărbat de 47 de ani din Baia Mare. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.