DNA a trimis în judecată, în cei 20 de ani de activitate, aproximativ 15.000 de persoane acuzate de corupţie, care au produs un prejudiciu total de 5,4 miliarde euro, informează AGERPRES.
Potrivit bilanţului de activitate al DNA, printre persoanele deferite justiţiei se află 400 de primari, 800 de directori de instituţii publice şi companii naţionale, 160 de procurori şi judecători, 60 de membri ai Guvernului (doi prim-miniştri, miniştri, secretari de stat), 40 de preşedinţi de consilii judeţene sau 1.000 de poliţişti.