Distribuirea carburanţilor în recipiente neconforme din mase plastice, sticlă, canistre, bidoane, tomberoane este interzisă, a subliniat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, menţionând că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a demarat verificări şi va lua măsuri în acest sens, informează AGERPRES.
„Semnalez verificările începute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul structurilor teritoriale. Am văzut foarte multe imagini cu recipiente improvizate care au pus în pericol şi participanţii la trafic, uneori poate şi staţiile de benzină unde erau încărcate.