Băimărenilor li s-au promis parcări subterane și supraterane. Atat au fost promisiuni, căci faptele lipsesc cu desăvarșire. Iar problema lipsei locurilor de parcare în Baia Mare este cat se poate de reală. Agenția de Protecție a Mediului Maramureș emitea în data de 30 mai 2022 decizia de respingere a solicitării de obținere a acordului de mediu pentru parcările publice din Piața Păcii, fără număr.
Decizia de respingere a fost dată, conform celor de la APM, potrivit legii.