Centrul municipiului Deva va răsuna a sute de cai putere, la sfârșitul acestei săptămâni, când va avea loc o nouă ediție, a cincea, a „Deva Super Rally”, cursă spectaculoasă în care viteza și adrenalina își vor spune cuvântul. Publicul este așteptat în număr mare la un spectacol automobilistic inedit, pe străzile din centrul reședinței de județ.
Cei mai buni piloți de curse de raliu se întorc la Deva, la a treia etapă a Campionatului Național de Super Rally. În întrecerea ce se va desfășura, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2023, pe străzile și bulevardele din centrul orașului, piloții înscriși în competiție își vor arăta îndemânarea în a stăpâni mașini cu foarte mulți cai putere. Organizatorii promit, și de data aceasta, o atmosferă excepțională.
„Mașini electrice, monoposturi, mașini de raliu și de circuit: toate vor fi prezente pe traseul din Deva! Fără susținerea Primăriei Municipiului Deva această etapă nu ar fi fost posibilă. Mulțumim, pe această cale, autorităților locale pentru logistica și susținerea acestui eveniment!”, au transmis organizatorii.
Vineri seară, de la ora 19:30, publicul este așteptat la statuia lui Decebal, din centrul orașului, pentru a cunoaște participanții, iar sâmbăta dimineața, 1 iulie, de la 09:15, va începe parcurgerea traseului pe circuitul stradal din zona centrală a municipiului.
Anul trecut, cursa a fost un real succes. 24 de piloți de raliu s-au întrecut pe străzile „capitalei” de județ și au făcut un adevărat show în fața publicului care a asistat, cu sufletul la gură, la spectaculoasa cursă, la finalul competiției, fiind desemnați cei mai buni piloți. În 2022, Jerome France a câștigat trofeul competiției, urmat de Mihai Leu, care a încheiat cursa pe locul doi, iar Costel Cășuneanu a completat podiumul de la Deva.
Competiția îl are ca promotor pe marele campion mondial la box profesionist, primul român campion mondial în boxul profesionist, campion absolut de raliuri și campion de viteză în coastă, hunedoreanul Mihai Leu.
Trofeul “Deva Super Rally” este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Deva.
Acest articol „Deva Super Rally”. Mașini puternice își vor ambala motoarele în spectaculoasa cursă, în zona centrală a orașului a aparut prima data in Servuspress.