Descoperire macabră în județ! Cadavrul unui bărbat a fost descoperit pe o pășune în apropierea satului Beriu. Potrivit polițiștilor, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Orăștie, ce a dispărut la finele lunii trecute.
„Astăzi, în jurul orei 9:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că, pe pășunea din apropierea satului Beriu, un localnic a găsit cadavrul unui bărbat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că respectivul cadavru aparține unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Orăștie, a cărui plecare voluntară de la domiciliu a fost reclamantă în data de 31 octombrie 2022 (a se vedea buletinul de presă din 01 noiembrie a.c.). La examinarea sumară, persoana decedată nu prezintă urme vizibile de agresiune fizică”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Cadavrul a fost preluat de reprezentanții SJML Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții.
Acest articol Descoperire macabră: Cadavrul unui bărbat, dispărut de câteva zile, descoperit pe o pășune din apropierea satului Beriu a aparut prima data in Servuspress.