Avertisment din partea pompierilor, după ce două persoane și-au pierdut viața, în ultimele 48 de ore, în apele din județ. “Cu apa nu-i de joacă!”, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
“Duminică seara, un bărbat care pescuia pe o baltă din localitatea Hărău a intrat în apă, fără să știe să înoate și nu a mai putut ajunge la mal. Pompierii ajunși la locul evenimentului i-au găsit trupul fără suflare. Luni, o altă tragedie a avut loc pe râul Strei. Șase persoane, printre care și trei copii, au fost surprinse de curenții puternici și chiar dacă martorii au reușit să scoată toate victimele la mal, o femeie a fost găsită în stop cardio respirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor pentru a o resuscita, aceasta nu a mai putut fi salvată. Facem un APEL către fiecare dintre dumneavoastră: scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului; respectaţi întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement referitoare la măsurile de prevenire a înecului; dacă nu ştiţi să înotaţi, folosiţi întotdeauna echipament de protecţie – fără vesta de salvare, o simplă plimbare cu barca pe lac se poate transforma într-o tragedie; evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; nu vă aventuraţi în apă când sunteţi sub influenţa alcoolului, seara târziu sau pe timp de noapte; nu intraţi în apa rece după ce aţi stat mult la soare; nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii – aceste acte de teribilism pot avea consecinţe foarte grave; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau în locuri unde există posibilitatea căderii lor în apă! Siguranța voastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc!”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Acest articol „Cu apa nu-i de joacă!” – avertisment din partea pompierilor după ce două persoane și-au pierdut viața, în ultimele 48 de ore, în apele din județ a aparut prima data in Servuspress.