Începutul acestei săptămâni a debutat cu ample activități desfășurate de polițiști pe linia combaterii ilegalităților la regimul silvic. Sub coordonarea specialiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică, polițiștii maramureșeni au efectuat 28 de controale, în urma cărora s-a dispus confiscarea a peste 330 mc material lemnos și au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 85.000 lei.
Scopul prezenței polițiștilor în teren și intensificarea acțiunilor îl constituie necesitatea impunerii respectării prevederilor legale.