Situată pe malul Mureșului, aproape de Deva și de Simeria, dar și de Geoagiu și de Orăștie, comuna Hărău este printre localitățile rurale mari ale județului. Locuitorii comunei Hărău trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia.
Număr de locuitori în creștere
Comuna Hărău este cunoscută prin izvoarele sale de apă minerală de la Banpotoc și Chimindia. Totodată, în comună sunt două biserici de zid, ambele declarate monumente istorice, fiind vorba despre cele cu hramurile “Sfântul Nicolae” din Bârsău și “Sfântul Dumitru” din Hărău, precum și un lăcaș de cult cu o vechime apreciabilă, “Cuvioasa Paraschiva” din Chimindia, edificiul fiind ridicat în secolul al XVI-lea. Totodată, comuna Hărău, care se întinde pe o suprafață de 42 de kilometri pătrați și are o populație de peste 2.200 de oameni, este una dintre puținele așezări, nu doar din județ, ci și din întreaga țară, în care numărul locuitorilor a fost în creștere, conform ultimului recensământ.
Se modernizează școlile
În atare condiții, preocuparea administrației publice locale din această comună hunedoreană pentru asigurarea de condiții propice pentru generațiile viitoare este una firească. În acest sens, unitățile de învățământ se modernizează. „La Administrația Fondului de Mediu (AFM) avem depuse proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energetică a școlilor din satele Hărău și Banpotoc. Legat de școala din localitatea de reședință, pot să anunț că lucrările de modernizare și eficientizare energetică vor începe în această vară, odată cu intrarea elevilor în vacanța mare, aici fiind deja semnat și contractul de finanțare. Sunt convins că, în curând, voi putea da o veste similară legată și de școala din Banpotoc De asemenea, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) avem un proiect de reabilitare și modernizare a clădirilor în care au funcționat școli, pentru ca acestea să poată primi o utilitate publică, fie una nouă, fie una de continuare a aceleiași activități. Este vorba despre școlile din Bârsău și Chimnidia, lucrările la acestea urmând a fi scoase, în curând, la licitație”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei hunedorene Hărău.
Alte lucrări importante
Administrația publică locală din comuna Hărău mai are, pentru perioada următoare, și ale investiții importante. “Lucrările de modernizare și reabilitare ale căminului cultural din satul aparținător Chimindia sunt într-un stadiu avansat, iar investiția în sine o vom prelua în vara acestui an. Menționez că sumele necesare pentru această lucrare provin de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). De asemenea, avem proiecte și pentru modernizarea căminelor culturale din satele Banpotoc și Bârsău. Totodată, se află în derulare, prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) din care facem parte , proiectul de instalare de camere de supraveghere video. În plus, în perioada imediat următoare, vom demara procedurile de licitație pentru modernizarea drumurilor. Mai exact, prin Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny» avem un proiect privind asfaltarea drumuruilor comunale și a străzilor interioare, în valoare de 12 milioane de lei”, a spus primarul comunei Hărău, Lucian Mihael Albu Webber.
Rețea electrică performantă
Edilii din comuna Hărău se pot mândri și cu o unvestiție importantă, care a fost recent finalizată. “Am reușit să finalizăm lucrările de modernizare și reabilitare a rețelei electrice din satul aparținător Banpotoc. Astfel, a fost rezolvată o problemă mai veche și destul de neplăcută, cea a deselor căderi de tensiune din rețea. În curând vom începe și montarea de corpuri de iluminiat stradal de tip LED, unele care sunt nu doar performante, ci și eficiente. De altfel, prin AFM, avem un proiect care prevede modernizarea întregii rețele de iluminat public din toate satele”, a menționat Lucian Mihael Albu Weber, primarul din comuna hunedoreană Hărău.
Acest articol Continuă investițiile în comuna Hărău a aparut prima data in Servuspress.