Un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs, în urmă cu puțin timp, la Petrila. Ambii șoferi implicați în coliziune au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului, au intervenit pompierii petroșăneni și SVSU Petrila, cu două autospeciale, dintre care una dotată cu modul de descarcerare și echipajul SMURD Petrila. De asemenea, în sprijin, a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Hunedoara.
„Ca urmare a impactului, cei doi conducători auto au fost asistați medical la fața locului (unul dintre ei prezentând multiple traumatisme, iar celălalt atac de panică) și transportați apoi la UPU Petroșani pentru investigații de specialitate. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice în astfel de cazuri, pentru evitarea producerii unui incendiu”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Acest articol Coliziune între două mașini, la Petrila. Ambii șoferi implicați în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale a aparut prima data in Servuspress.