Emoții, bucurie și nerăbdare. Cam așa se poate descrie prima zi de școală și trăirile pe care le-au avut preșcolarii, elevii, cadrele didactice, dar și părinții și bunicii din comuna Vețel. Noul an școlar a debutat fără probleme aici, iar autoritățile locale au pregătit în detaliu transportul elevilor, confortul lor, dar și căldura pentru sezonul rece.
La Școala Gimnazială din Vețel lucrările de modernizare și extindere a unității de învățământ nu au fost finalizate, însă în următoarele luni lucrurile se vor așeza, iar copiii vor beneficia de săli de clasă moderne, curate și dotate corespunzător. Până atunci, însă, administrația locală a găsit o soluție potrivită pentru ca micuții din comună să studieze în condiții optime.
„Elevii au fost mutați în alte săli de clasă din comună pentru desfășurarea corespunzătoare a procesului de învățământ. După finalizarea lucrărilor de la Școala Gimnazială, elevii vor reveni aici și vor avea parte de condiții excelente. Ne bucurăm că le putem oferi copiilor din comună tot ce au nevoie pentru ca actul educațional să fie unul din ce în ce mai ridicat”, a declarat Ioan Hențiu, primarul comunei Vețel.
Lucrările la Școala din Vețel ar fi fost finalizate, poate, însă au fost unele probleme aici, care nu au ținut de administrația publică locală din Vețel. Constructorul care câștigase inițial lucrarea de modernizare și extindere a școlii a renunțat la contract, anul trecut, din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcții și a faptului că autoritățile locale nu au putut asigura aceste sume de bani, deoarece, la acea vreme, nu exista un act normativ emis de către Guvern care să permită primăriilor să renegocieze contractele și să scoată mai mulți bani din „buzunare”. Între timp, problemele s-au rezolvat, iar copiii și dascălii mai au puțin de așteptat până când își vor putea desfășura cursurile în condițiile dorite.
Transportul elevilor și căldura, asigurate de către autorități
Transportul școlar este și el asigurat în acest an de către autoritățile locale, pentru ca fiecare elev să beneficieze de acest serviciu, așa cum este firesc. „Avem trei microbuze, trei șoferi, iar din acest punct de vedere nu avem probleme. Copiii sunt luați de acasă și transportați la școală și viceversa”, a precizat Ioan Hențiu. Un alt aspect extrem de important este cel al asigurării căldurii pe timpul sezonului rece în toate unitățile de învățământ de pe raza comunei.
„Noi avem centrale pe gaz în toate spațiile școlare și publice din comună. Sperăm doar să nu fie probleme în ceea ce privește costul facturilor la gazele naturale, care, știm cu toții, au fost majorate considerabil, dar sunt convins că vom găsi soluții și în cazul în care vom întâmpina astfel de probleme. Le doresc tuturor elevilor și cadrelor didactice mult succes în noul an școlar!”, a conchis primarul comunei Vețel, Ioan Hențiu.
În prezent, funcționeză Școala Primară I-IV din Vețel, Școala Gimnazială V-VIII din Mintia și Școala Primară I-IV tot din Mintia.
Acest articol Clopoțelul a sunat și în școlile din comuna Vețel a aparut prima data in Servuspress.