Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că o criză economică în România poate fi evitată încă, dar că trebuie asumate „nişte măsuri”, informează AGERPRES.
„Trebuie să ne asumăm nişte măsuri. Rata inflaţiei este mare. Toate estimările arată că economia va încetini anul aceasta. Dacă e să comparăm cu anul trecut, la începutul anului estimam o creştere economică de 4% şi am terminat anul cu 6%. Anul acesta văd că lucrurile sunt inversate. Vom vedea. Eu doar am spus că trebuie să ne uităm la situaţia pe care o avem astăzi.