Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 10,64% în primele 11 luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 6.022 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), informează AGERPRES.
Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.040, în creştere cu 4,42% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2021.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor,