Caravana mobilă pentru Screening -tuberculoză, a început , astăzi, 17 octombrie, și va fi prezentă în 17 comune din județul Hunedoara. Caravana este a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, care furnizează servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor și depistarea precoce a tuberculozei în județul Hunedoara.
Proiectul național Screening TB vizează șapte comune hunedorene: Vața de Jos, Luncoiu de Jos, Certeju de Sus, Mărtineşti, Ghelari, Bretea Română și Pui.
Conform datelor statistice puse la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, incidența tuberculozei în județul Hunedoara este de 53,9 cazuri la 100.000 de locuitori. România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză depistați și aflați în tratament (20% dintre pacienții care sunt diagnosticați anual cu tuberculoză în Europa sunt români).
Caravana Screening TB va străbăte comunele hunedorene anunțate timp de patru săptămâni, în perioada 17.10.2022 – 11.11.2022 și va asigura accesul facil, aproape de casă, la consultațiile medicale puse la dispoziție în cabinetul mobil, după următorul program:
Comuna Vața de Jos: 17-19 octombrie;
Comuna Luncoiu de Jos: 20-21 octombrie;
Comuna Certeju de Sus: 24-26 octombrie;
Comuna Mărtineşti: 27-28 octombrie;
Comuna Ghelari: 01-03 noiembrie;
Comuna Bretea Română: 04-07-08 noiembrie;
Comuna Pui: 09-11 noiembrie.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, consideră că acest proiect de screening TB reprezintă un valoros beneficiu pentru locuitorii comunităților rurale hunedorene vizate, în care populația se confruntă cu accesul dificil la serviciile de sănătate, oferindu-le astfel locuitorilor posibilitatea de a-și verifica starea de sănătate în mod gratuit, în localitatea din care fac parte.
„Îi încurajez pe locuitorii celor 7 comune hunedorene să participe cu încredere la acest program de screening, deoarece au oportunitatea de a beneficia de servicii medicale pulmonare de specialitate, în mod gratuit, chiar în localitatea în care trăiesc. În acest fel, hunedorenii pot descoperi afecțiuni pulmonare aflate în stadiu incipient, fără alte cheltuieli, iar totodată, persoanele care decid să ia parte la acest proiect vor beneficia de îndrumarea specializată în vederea tratării acestei afecțiuni de sănătate”, a declarat prefectul județului Hunedoara.
Caravana va fi amplasată în zona primăriilor din comunele anunțate sau în alte locuri comunicate din timp localnicilor. Este vorba despre o camionetă dotată cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid – cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei – precum și un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat.
Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 – “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”; proiect finanțat din fonduri europene și implementat la nivel național de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” – București, cu sprijinul Ministerului Sănătății.
Mai multe informații despre proiectul screening TB sunt disponibile la adresa web: www.screeningtb.ro.
Acest articol Caravana mobilă pentru Screening- tuberculoză, în șapte comune din județul Hunedoara a aparut prima data in Servuspress.