Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile prezidenţiale pentru persoanele care au suferit, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive, informează AGERPRES.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu 223 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie,