Cadavrul unui bărbat, în vârstă de 60 de ani, a fost descoperit, în această dimineață, în pârâul Maleia, din municipiul Petroșani. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi căzut de la aproximativ 4 metri înălțime, în pârâu. Trupul bărbatului a fost preluat de către Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
„La data 10 august 2022, ora 09:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, în albia pârâului Maleia din municipiul Petroşani, se află o persoană de sex masculin aceasta fiind decedată.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului, din primele cercetări preliminare au stabilit că, persoana de sex masculin ar fi căzut de la o înălțime de cca. 4 metri, în albia pârâului Maleia, fiind găsită decedată. De asemenea a fost stabilită identitatea persoanei decedate, ca fiind un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din municipiul Petroşani, cadavrul fiind ridicat și transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii tuturor cauzelor care au condus la decesul bărbatului”, a declarat Carla Strujan, purtătorul de cuvând al IPJ Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Acest articol Cadavrul unui bărbat, descoperit în albia pârâului Maleia, din Petroșani a aparut prima data in Servuspress.