În cursul acestei dimineți un eveniment rutier s-a desfășurat în municipiul Deva.
Un autoturism a acroșat și accidentat un biciclist care din cercetările efectuate circula neregulamentar.
„La data de 07 iulie 2023, ora 07:49, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iosif Vulcan la intersecția cu strada Mihai Eminescu, a surprins și accidentat un biciclist în vârstă de 30 de ani, din municipiul Deva, care ar fi circulat neregulamentar pe partea stângă a direcției sale de deplasare. În urma acestui eveniment, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost preluat și transportat de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acest articol Biciclist transportat la spital în urma unui accident a aparut prima data in Servuspress.