Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 20 – 24 iulie 2023, se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul Giurgiu Pod PTF – DN5 – Giurgiu – DN5B – Ghimpați – DN6 – Mihăilești – Centura de Sud București – A1 – Pitești – DN65B – DN65 – Drum Expres 12 – DN65 – DN64 – Drăgășani – DN67 – DN7 – DN7CC – Centura Călimănești – DN7 – Boița – A1 – Sibiu – Șoimus – DN76 – Bejan (județul Hunedoara).
„Vehiculul transportă o confecție metalică. Lățimea maximă a vehiculului este 5,15 m, masa totală 41,0 tone, lungime 16,6 m, înălțime 4,0 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculul va fi însoțit de autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu”, a informat DRDP Timișoara.
Acest articol Atenție, șoferi! Un transport agabaritic trece prin județ a aparut prima data in Servuspress.