Ne apropiem cu pași repezi de una dintre cele mai mari sărbători creștine: Paștile. Poate gândul nostru se întoarce mai des spre anii copilăriei, spre casa bunicilor, spre lumea satului cu obiceiuri și tradiții din străbuni.
Între 4 și 7 aprilie
Cei interesați de unul dintre obiceiurile specifice sărbătorii pascale, încondeierea ouălor, pot participa la atelierul de împistrire a ouălor care se va desfășura zilnic, în perioada 4-7 aprilie, între orele 10.00 – 15.00, la Expoziția de Istorie Locală Brad, secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Atelierul va fi condus de cunoscutul muzeograf brădean Monica Dușan, iar pentru doritori nu există limită de vârstă.
Oul, misterul creației
De-a lungul timpului, oul a sintetizat misterul Creației. La majoritatea popoarelor a existat credința că lumea întreagă a luat naștere din OUL Primordial. Pentru împistrirea (încondeierea) ouălor este nevoie de aptitudini minime pentru desen, de multă răbdare și timp. Mai sunt necesare: o sursă de căldură (plită), ceară, un recipient pentru topirea cerii, vopsele, un instrumentul numit pișiță, condei, etc., și, bineînțeles, ouă. Pișița se confecționează dintr-o bucățică de lemn în care se introduce un tubuleț metalic de 1,5 cm. Cu ajutorul acestui instrument, înmuiat periodic în ceara fierbinte, se schițează pe ou desenul dorit. După trasarea desenului, se scufundă oul în vopseaua de culoare galbenă. După ce s-a uscat, se acoperă cu ceară părțile din desen ce se doresc a rămâne galbene, iar apoi se introduce oul în vopsea roșie sau de altă culoare. La final, oul se încălzește la o sursă de căldură și cu un șervețel se șterg toate straturile de ceară. Oul împistrit este gata!
Soarele, element fundamental
Elementul fundamental folosit la decorarea (desenarea) ouălor de Paști are ca simbol soarele, reprezentat în trei variante: svastica (tetrascelul), triscelul și rozeta (steaua). Alte decoruri folisite pot fi:
– fitomorfe: cireașa, căpșuna, strugurele, frunza de stejar, ghinda, spicul de grâu, porumbul, tulipanul (laleaua), flori, frunze;
– zoomorfe: peștele, melcul, broasca, cocoșul, melcul, talpa gâștei, gheara găinii, creasta cocoșului;
– unelte și obiecte: grebla, fierul plugului furca, sapa, hârlețul, grapa, vârtelnița, suveica, frâul calului, cârja ciobanului;
– religioase: cruce, potir, biserică, Adam și Eva;
– altele: cărările satului, calea rătăcită, cerul cu stele, ș.a.
Acest articol Atelier de împistrire a ouălor, la Muzeul Etnografic din Brad a aparut prima data in Servuspress.