O nouă ediție a unei tradiționale competiții de tir cu arcul va avea loc, în acest weekend, la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Este vorba despre “Cupa Ioan Corvin”, ce se va desfășura sâmbătă și duminică, în 17 și 18 iunie. Evenimentul este organizat de Asociația Ordinul Arcașilor Hunedoarei (OAH), cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara și a Administrației Castelului Corvinilor.
Arcașii înscriși în concurs sunt invitați să întindă, din nou, arcurile sub zidurile Castelului Corvinilor, pe un traseu cu ținte mobile și ținte 3D. Sâmbătă, între orele 09:30 – 10:00, se va desfășura ședința tehnică, iar între orele 10:00 și 15:30, concursul. Festivitatea de premiere este programată la ora 17:00. Duminică, începând cu ora 10:00, vor avea loc probe speciale, inițiere în tir cu arcul.
Competiția ajunge anul acesta la ediția a X-a, concursul fiind organizat pentru prima dată în 2013. Întrecerea are loc la baza principalului pod de acces în castelul de la Hunedoara, pe malurile pârâului Zlaşti.
Acest articol Arcașii întind arcurile, din nou, sub zidurile impunătorului castel de la Hunedoara. “Cupa Ioan Corvin”, ediție aniversară a aparut prima data in Servuspress.