Angajaţii din Educaţie își cer drepturile în stradă, primele acțiuni fiind pichetarea prefecturilor. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță organizarea mai multor acțiuni de protest ale organizațiilor județene afiliate, în zilele următoare. Și în județul Hunedoara, salariați din învățământ vor picheta sediul Prefecturii și este anunțat și un marș de protest. Aceste acțiuni propuse sunt premergătoare organizării unui miting la București și declanșării unei greve generale, care ar urma să aibă loc în luna mai.
Potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SÎP) Hunedoara, în județul Hunedoara acțiunile se vor desfășura după următorul calendar: miercuri, 15 martie, Comisia Paritară de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, vineri, 17 martie sau la o dată ce se va stabili ulterior– Comisia de dialog social de la nivelul Instituției Prefectului Județul Hunedoara, miercuri, 22 martie, pichetarea Instituției Prefectului Județul Hunedoara, iar miercuri, 29 martie, marș de protest pe traseul ÎȘJ Hunedoara – Prefectura Hunedoara.
De asemenea s-au solicitat întâlniri cu conducerile județene ale partidelor care formează coaliția de guvernare și cu reprezentanții județului în Parlamentul României.
“Dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învățământ conduce la producerea unui dezechilibru social și îi împinge pe colegii noștri la imposibilitatea asigurării unui trai decent. Suntem astfel determinați să mergem mai departe cu planul acțiunilor sindicale, până la rezolvarea tuturor problemelor cu care salariații din educație se confruntă. Considerăm că motivarea resursei umane din învățământ reprezintă una dintre condițiile esențiale pentru a avea un sistem de educație performant în România”, se arată într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii solicită de urgență Guvernului soluționarea mai multor probleme din sistem
Sindicaliștii din învățământ cer de urgență Guvernului României să găsească soluții în unele situații, respectiv la rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022. De asemenea, sindicaliștii din învățământ mai solicită identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar; adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998. Totodată, sindicaliștii solicită aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri; în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate.
Pe lista de revendicări se mai află și remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție; instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, precum și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
Miting la București și grevă generală, în luna mai
În cazul în care solicitările organizațiilor sindicale rămân fără rezolvare, angajații din Educație vor continua acțiunile de protest cu pichetarea sediului Guvernului și a sediilor prefecturilor în luna aprilie, miting și marș de protest desfășurat în București în luna mai și declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai, precum și alte acțiuni specifice.
Liderul SÎP Hunedoara, Paul Rusu: „Problemele sunt moștenite și s-au perpetuat în sistemul educațional”
Liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara, Paul Rusu, spune că problemele cu care se confruntă angajații din Educație „nu sunt neapărat de acum, ci sunt probleme moștenite care s-au perpetuat în sistemul educațional”. „Este vorba despre un protest declanșat la nivel național. Noi facem parte din Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și împreună cu ceilalți colegi din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ am convenit asupra unui calendar de proteste. Problemele nu sunt neapărat de acum, sunt probleme moștenite și care s-au perpetuat în sistemul educațional. În primul rând, nu vorbim acum despre Legea Educației – este un alt capitol, problema care ne doare cel mai mult, în momentul de față, pe noi, angajații din Educație, este faptul că legea nu se respectă. Este vorba despre faptul că o lege a salarizării care are deja cinci ani vechime încă nu este pusă în aplicare integral. În condițiile actuale, în care prețurile s-au majorat, viața este scumpă, pentru angajații din Educație deja devine o probleme de existență. Sunt sentințe judecătorești care nu se aplică, sporuri pentru condiții de muncă, suntem singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri, mai sunt și alte anomalii din sistemul de salarizare, plus problemele generale care țin și de Legea Educației, însă protestul declanșat acum ține strict de neaplicarea legislației în vigoare în momentul de față”, a declarat, contactat de „Servus Hunedoara”, Paul Rusu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din județul Hunedoara.
Acest articol Angajații din Educație declanșează proteste. Calendarul acțiunilor în județ a aparut prima data in Servuspress.