Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie a acestui an pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90 la sută a prescripțiilor medicale. Acestea sunt asigurările ce vin din partea reprezentanților Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
„În scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună”, a declarat Adrian David, directorul CAS Hunedoara.
Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.
Acest articol Ajutorul financiar acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a prețului medicamentelor a aparut prima data in Servuspress.