Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, sâmbătă, în sprijinul unei turiste care s-a accidentat în timp ce se afla în zona Munților Poiana Ruscă. Femeia, suspectă de fractură la gleznă, a fost coborâtă de salvatorii montani și preluată de un echipaj SMURD.
„Acțiune de salvare finalizată a salvamontiștilor hunedoreni. În cursul după-amiezii, o echipă de salvatori montani ai Serviciului Salvamont a Consiliului Județean Hunedoara a intervenit în zona submontană a Munților Poiana Ruscă pentru acordarea primului ajutor medical și transportul unei turiste accidentate, cu suspiciunea unei fracturi de maleolă. Dupa coborârea din zona montană împădurită a fost predată în bune condițiuni unui echipaj de prim ajutor al SMURD”, a informat Salvamont Hunedoara.
Acest articol Acțiune a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei turiste care s-a accidentat a aparut prima data in Servuspress.