Un bărbat a fost rănit grav în urma unui accident rutier produs, sâmbătă noapte, pe Drumul Național (DN) 7, pe raza orașului Simeria. Trei mașini au fost implicate în coliziune. Trafic rutier în zonă a fost restricționat timp de mai bine de două ore.
Accidentul rutier s-a petrecut puțin după ora 23:00. Două mașini s-au izbit violent, în urma unei depășiri periculoase, iar una dintre acestea a fost proiectată într-un alt autoturism ce era parcat pe un drum secundar, în afara părții carosabile.
Mai multe echipaje de prim – ajutor au intervenit la fața locului. Unul dintre șoferi, rănit grav, a rămas blocat în mașina distrusă, fiind scos de pompierii de la descarcerare, iar paramedicii chemați în ajutor au intervenit rapid. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost transportat la spital. „Ca urmare a coliziunii, o victimă a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Deva pentru ca victima să fie eliberată și, mai apoi, transportată la spital de către un echipaj SMURD”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit, din primele cercetări, că, accidentul rutier grav a avut loc din cauza unei depășiri. „Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Mioveni, județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Deva-Simeria, a efectuat depășirea unui alt autoturism și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula din sens opus și era condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Deva. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 47 de ani, iar autoturismul condus de acesta a fost proiectat într-un alt autoturism, care era parcat pe un drum secundar, în afara părții carosabile”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost restricționat pe ambele sensuri, pe durata intervenției, fiind reluat în jurul orei 02:00. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
Acest articol Accident rutier grav, sâmbătă noapte, pe DN 7, la Simeria. Traficul în zonă, reluat după mai bine de două ore a aparut prima data in Servuspress.