Un număr de 75 de persoane au reușit să își găsească un serviciu, fiind angajate „pe loc”, la Bursa locurilor de muncă, eveniment ce a avut loc astăzi, la Hunedoara. De asemenea, în cadrul acțiunii, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, alte 153 de persoane au fost selectate în vederea angajării.
Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, la această Bursă a locurilor de muncă au fost contactaţi un număr de 121 de angajatori în vederea participării, şi au fost prezenți 63 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 315 posturi, iar numărul total al hunedorenilor prezenți la acțiune a fost de 759 de persoane.
„Au fost selectate 153 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 75 de persoane”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Instituția va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă.
Reamintim că, o altă bursă a locurilor de muncă va avea loc mâine, 2 martie, între orele 09:00 și 12:00, în municipiul Petroșani, la Biblioteca Universității din Petroșani, iar vineri, 3 martie, în același interval orar, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.
Acest articol 75 de persoane angajate „pe loc”, la „Bursa locurilor de muncă” de la Hunedoara a aparut prima data in Servuspress.