Astăzi se împlinesc 34 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca, supranumit de către credincioși „Sfântul Ardealului”.
Ca în fiecare an, la Mănăstirea Prislop, locul unde părintele Arsenie Boca își doarme somnul de veci, va fi săvârșită o slujbă de pomenire. “Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba Parastasului vor fi săvârșite de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, căruia se vor alătura Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.
Părintele Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, în localitatea hunedoreană Vaţa de Sus, într-o familie de oameni simpli. După ce a urmat şcoala primară şi liceul la Brad, în 1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. În cursul teologiei, a fost nevoit să-şi vândă casa părintească pentru a-şi putea continua studiile. În anul 1939 a petrecut trei luni pe Muntele Athos. Nouă ani mai târziu, părintele a fost arestat şi torturat de fosta Securitate pentru presupuse legături cu legionarii. La finalul pedepsei, părintele a revenit, ca stareţ, la Mănăstirea Prislop, de unde a fost alungat în 1959, când lăcaşul de cult, s-a desfiinţat, fiind transformat în cămin de bătrâni.
Părintele Arsenie Boca s-a stins din viaţă în 28 noiembrie 1989, la Mănăstirea Sinaia, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, județul Hunedoara.
Acest articol 34 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca. „Sfântul Ardealului”, pomenit la Mănăstirea Prislop a aparut prima data in Servuspress.