Miercuri, 5 aprilie, în jurul orelor 12.00, o femeie, în vârstă de 53 de ani, şi-ar fi agresat fizic viitoarea noră, pe fondul unor discuții în contradictoriu, în timp ce se aflau la locuința comună, de pe strada Constituției din municipiul Codlea. În baza probatoriului, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, situație în care au constatat că au fost îndeplinite condițiile de legalitate pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie”.