Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni că Guvernul va aproba, printr-o ordonanţă de urgenţă, acordarea de vouchere cetăţenilor cu nevoi, cu scopul ca aceştia să beneficieze de o masă caldă sau pentru a-şi procura alimente, precizând că măsura vine în sprijinul a trei milioane de persoane.
„Prima ordonanţă de urgenţă pe care o vom adopta astăzi este cea referitoare la voucherele care vor fi acordate cetăţenilor cu nevoi, în sensul în care vor putea să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente.