În ultimii trei ani, în flota Tursib au apărut peste o sută de autobuze noi, moderne și, nu în ultimul rând, ecologice. Până zilele trecute, călătorii erau nevoiți să circule și cu mijloace de transport din flota veche care nu erau prea prietenoase cu mediul. Un cititor Ora de Sibiu a semnalat, la finalul săptămânii trecute, că un autobuz contribuie la poluarea orașului, iar asta fiindcă pe țeava de eșapament ieșea fum negru. Din 1 mai, acesta a fost scos din circulație, odată cu intrarea în parcul auto a patruzeci de autobuze ecologice.