Extinderea și modernizarea Căii Cisnădiei este una din cele mai mari și mai complicate investiții făcute de Consiliul Județean Sibiu. A durat mult, s-au făcut exproprieri, o parte din locuitorii din Arhitecților mulțumită, o alta nu. Dar, nemulțumiți ar trebuit să fie și cei care au supervizat punerea în practică a proiectului, pentru că acesta nu a fost respectat în totalitate. Trotuarul este cu 20 de centimetri mai îngust decât prevede proiectul, astfel că doi pietoni nu încap unul lângă celălalt, dacă e să respecte marcajul.