Vânzătorii de flori, verificați de polițiștii brașoveni. La data de 9 septembrie, în baza prevederilor unui plan de acțiune pentru prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul evaziunii fiscale, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune cu efective extinse, în municipiul Brașov.
Astfel, în contextul debutului noului an școlar, obiectivul principal al acțiunii a constat în verificarea respectării dispozițiilor legale, de către agenții economici, care își desfășoară activitatea comercială în domeniul vânzării de flori și aranjamente florale.