Uniunea Europeană își activează echipa de apărare informatică pentru a sprijini Ucraina.
Din echipa înfiinţată în 2019 fac parte experţi croaţi, estonieni, lituanieni, polonezi şi români, potrivit Agerpres.
AFP citează un mesaj postat Twitter de viceministrul lituanian al apărării, Margiris Abukevicius, potrivit căruia Lituania şi alte state „activează echipa de reacţie rapidă la atacuri informatice pentru a ajuta instituţiile ucrainene să facă faţă ameninţărilor informatice în creştere”.
Decizia a fost luată după ce Rusia a recunoscut luni independenţa republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.