Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis, după ce au identificat, în trafic, persoane care se aflau sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Luni, 10 iunie, în jurul orei 3:00, pe strada Lânii, din municipiul Brașov, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism, după ce au observat că persoana de la volan manifesta un comportament nefiresc.
Astfel, în urma controlului efectuat, după identificarea conducătorului auto,