Cea mai mare diferenţă de notă rezultată în urma contestaţiilor la Evaluarea Naţională este de 5,9 puncte, în cazul unui elev din Bihor, căruia i-a crescut nota de la 2,80 la 8,70. Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost vorba de o eroare materială, fiind o greşeală de transcriere a notei de pe borderou.
„Am avut 17 lucrări (…) care au avut note modificate cu diferenţă mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică.