Joi, 16 martie, în jurul orei 22.30, un bărbat ar fi intrat în locuința fostei sale concubine, din comuna Șinca, județul Brașov, și ar fi făcut scandal, încălcând un ordin de protecție, emis de un judecător pe numele bărbatului, în care acestuia îi era interzis să se apropie de persoana vătămată pe o perioadă de 6 luni.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea dispozițiilor dispuse prin ordinul de protecție”. La acest moment cercetările sunt continuate de către polițiști,